Nr 5(Cover)

Scuzele de rigoare

Ne cerem scuze, dar in aceasta luna potretul de la Art Yourself nu va fi prezentat deoarce am fost ocupati cu scoala si caldura de afara ne-a doborat pe toti. De asemenea ne cerem scuze ca nu am postat nimic la scriitorul clandestin, dar am avut probleme cu yahoo-ul. Cei care au trimis articole sau poze va rugam frumos sa le mai trimiteti inca o data la aceeasi adresa.
Ne-auzim numarul viitor, folks! :)

~Arteens

Art yourself!!

Trimite o poza (portret preferabil) cu tine la unul dintre mail-urile redactiei noastre. Ideal ar fi sa incluzi si cateva detalii pe scurt despre tine (ce-ti place, ce asculti, ce te face in general sa ticai, ceva specific tie), poate or sa fie si ele incorporate cumva in desen.

redactie.arteens@gmail.com

redactie.arteens@yahoo.com

In urma unei selectii, in fiecare luna vom avea un portret realizat de catre Punkass.
Cine stie? Poate maine tu vei aparea in revista noastra.
Don't be shy, poza initiala nu apare daca tu nu vrei. :)

~Arteens

Wallpaper Arteens

Se cauta scriitor clandestin!

Se caută scriitor clandestin pentru următorul număr. Scriitor clandestin înseamnă că nu ai nevoie de un pseudonim, nu ţi se va afişa numele dacă nu vrei şi vei putea să îţi publici un articol într-un din numerele noastre.

Pentru a fi un scriitor clandestin trebuie doar să îţi trimti lucrarea alături de o poză (care să fie separată nu inclusă în articol care crezi tu că se potriveşte articolului) la una din adresele de mail:

redactie.arteens@gmail.com

redactie.arteens@yahoo.com

Mulţumim anticipat că ţi-ai bătut capu’ pentru noi!

What am I?

Cand am vazut filmuletul prima data am inceput sa rad isteric.
Saptamana urmatoare i-am inebunit pe toti cu "What am I?"

Poate sa iti placa sau nu. Enjoy !

Gala C.A.R.E.(promovarea revistei)

Daca ti-a pasat vreodata, o sa stii ce inseamna. Daca esti din Cosbuc si iti pasa,cu atat mai bine. Inseamna ca stii fr bine despre ce este vorba.
Ce-i cu post-ul asta?
Eh pei noi...la aceasta gala ne-am promovat revista in vazul lumii. Am lipit stickere pe oameni(sorry people), am ascultat muzica buna, am mancat napolitane, am castigat premii, am varsat noodles:-" si ne-am intalnit cu oameni noi.
Multumim doamnei Roxana Marin pentru ca ne-a ajutat. Here's the link of Care Center
Don't forget to care!
And now, some pictures from the event and the links to the bands: http://www.myspace.com/hushmyspace
http://www.myspace.com/phenomenon








.

Anathema 2 in 1(pictures)

Anathema 2 in 1

THE POT:

„Speechless... a fost... wow...” Statusul meu când am ajuns acasă la 1. Şi chiar asta simţeam :D

Ziua de 24 Mai 2008. Fast forward: sculat la ora 8, vorbit pe mess, învăţat un pic la chimie – teză marţi YUK – mâncat şi plecat la Irina. Ajuns cu maşina în faţa sălii Grigore Preoteasa, plouat cu găleata. Mulţime de rockeri. :excited: :D arătat bielete, pus brăţara galbenă, intrat, fugit cât mai aproape de scenă, ajuns la al 3-lea rând, aşteptând până pe la 20.10.

Acum, normal play: în următoarea secundă vedeai un tip cu păr creţ venind pe scenă. Vincent Cavanaugh, solistul principal şi chitarist. Apoi, David Wesling, invitatul special de la violoncel, şi într-un final, perfectionistul Daniel Cavanaugh, chitară şi voce.

Vincent era foarte zâmbitor şi funny, insă pe melodia One Last Goodbye părea că mai avea un pic şi plângea. That was so touching, la fel ca şi ultima melodie „Angels Walk Among Us” , una nouă ce o să fie pe următorul lor album.

David nu a vorbit foarte mult, însă violoncelul a sunat incredibil de bine.

Daniel era cel mai strict dintre toţi. Nu i-a plăcut fumul, care o dată a fost dat în exces, încât până şi publicul putea să-l simtă, iar unele manifestări ale publicului au fost atât de grosonale, încât Daniel i-a menţionat: „Acesta nu este un concert rock. Vă rog să vă purtaţi civilizat şi să simţiţi muzica”. Pentru că într-adevăr, cei de la Anathema simţeau muzica.

Primul lor cântec a fost Fragile Dreams, de la care presimţeam că acest concert avea să fie genial (şi cârcelul de la piciorul stâng îmi zicea la fel...). Melodiile au fost, deşi Destiny Is Dead era pe undeva pe aici ( :-S ), Fragile Dreams, Pressure, Leave No Trace, Angelica, Forgotten Hopes, Shroud Of False, Lost Control, Destiny, Inner Silence, One Last Goodbye, Hope, Temporary Peace, Flying. Are You There? şi o melodie de la Fleetwood Mac au fost cântate impresionant doar de Daniel, iar encore-ul a fost Angels Walk Amongs Us. În plus, au mai fost vreo 3 melodii care nu le aparţineau, but they sang them anyway :P

Dupa ce s-a terminat şi am fost şi noi să luăm o bere că muream din cauza căldurii, ne-am întors cu posterele să luăm autograf. Desigur că a ajuns juma de bere pe mine, ÎNSĂ am făcut poze şi cu Vincent, şi cu David, fiecare din ei fiind foarte prietenoşi şi răspunzând la întrebări, râzând şi încercând să facă poze cu toată lumea 

Ce cronică de ziar am mai scris şi eu... People, concertul a fost super! It kicked ass! Felul în care Vincet cânta, simţea muzică. Ascultai versurile, care sunt absolut geniale, şi îl vedeai cu ochii între-deschişi zicând „Pathetic”, apoi cu vocea cristalină „oblivion”. Fiecare melodie de la Anathema– progressive rock mă refer acum – are ceva aparte, vorbeşte despre viaţă, dragoste eternă, disperare, durere, zvârcolire sufletească, iar toţi trei au reuşit de minune să redea acele sentimente. Ei au simţit muzica, ne-au transmis-o, durerea care vorbea prin ei, instrumentaţia, vocea, violoncelul, versurile, toate mă hipnotizau. Ca şi cum opreau timpul în loc şi uitam să mai şi respiri. Când Daniel a interpretat „Are You There?”, cânta la chitară de parcă nimeni nu ar mai fi fost în sală decât el şi muzică. Păcat însă că unele persoane nu au înţeles asta şi s-au grăbit să râdă... Mă bucur enorm că sunt persoane care ştiu să interpreteze muzică. Nu sunt numai eu aia nebună care dă din cap pe o melodie favorită atunci când nu ar trebui hehe :P

Una peste alta, concertul a fost superb, magnific, out of this world, cântecele foarte bine interpretate, membrii prietenoşi cu toată lumea, însă de un singur lucru îmi pare rău: că nu au cântat Regret. Insă poate că a fost mai bine, că partea cu „Visions of love and hate / A collage behing my eyes / Remnants of dying laughter / Echoes of silent cries.” mai e cum mai e, însă versul „But i never learned to live without regret” m-ar fi lăsat mască...

THE SCIENTIST:

Totul s-a hotarat cu cateva luni in urma cand ThePot mi-a dat semnalul: “Anathema vin in Romania dinnow”.Toate bune si frumoase, n-aveam bani de bilet asa ca d-soara ThePot mi-a luat biletu’. Thanks Pot. Pentru totdeauna:X

Ne intalnim la ora sase. Incantate, stresate, entuziasmate. Ajungem al locul fapteiJ, se studiaza atent oamenii(adica hm stiti voi) si ne decidem sa intram. Ne imbulzim repede ca sa ajungem cat mai aproape de scena. Yeeey! O ora am stat tepene, discutand tot felul de prostii. Timpu’ trecea atata de greu!!!!!!! Langa noi, cativa tipi discutau despre “clitoris”. In fata un grup de fete radeau de o alta fata din fata. Great!!! Happy happy joy joy! Lumea nerabdatoare se imbulzea si mai tare in noi. Transpiratie maxima si totusi show-ul nu a incepuse. Stateam nerabdatoare cu sufletul la gura. Pe fundal se auzea niste muzica houseK(ciudat stiu)…ma uitam in stanga in dreapta nimic..ma uitam nerebdatoare la ceas, o sacaiam pe Pot si tot asa.

Heh momentul adevarul a inceput la 8:02. Atunci s-a dezlantuit paradisul, perfectiunea,orice nume i-ai da tot nu s-ar potrivi. Inainte de a incepe sa cante, oamenii discutau aprins. Anathema doom sau nu? Ei bine cam toti din jurul meu spuneau ca e doom. Ciudat, eu nu am auzit nimic doom in seara asta ci pur talent. Ciudat oameni buni! Anathema au avut 2 albume doom ce-i drept, dar totusi si-au schimbat stilul. Toti erau entuziasmati si extaziati. In atmosfera aerul agitat punea mana pe CCS. Ca deobicei, Daniel Cavanagh era extreme de calm. El si-a facut aparitia primul pe scena. Apoi, l-au urmat fratele sau, Vincent si David Wesling. Toti ascultatorii trupei Anathema se pare ca se asteptau la ceva foarte hard, dar dupa cum a spus si Daniel: “Oameni buni, dupa cum vedeti acesta nu este un concert rock, este un show asa ca bucaurati-va de el”. Adevarat a fost. Poate cei care indrageau Anathema in perioada doom au fost foarte dezamagiti, dar eu una, stiu ca nu am fost. Cred ca nu am simtit artistii atat de aproape la niciun concert. Totusi, fratele sau, Vincet, a mentionat ca lui i-a placut “all the excitement”. Adevarat, pe la sfertul concertului, oamenii si-au intrat in ritm si au creat o atmosfera deosebita alaturi de membrii trupei Anathema. “yuhuuu” pe ici pe colo strigate de catre un nene ca deh e Romania, cateva strigate gen “danny boy” si un fum care a fost lasat prea mult. Cam asta a fost si motivul pentru care Daniel nu a participat la momentul in care s-au dat autografe. Tot ce pot sa va spun ca fost mult prea genial concertul, poate cel mai bun concert sustinut de pana acuma de catre cei 3. Artistii s-au pierdut in melodiile lor, atragandu-i pe ascultatori cat mai aproape de ei, facandu-ne pe toti sa cantam “Flying” si sa pasim in alta lume, sa simtim cu adevarat muzica. Spre bucuria mea , piesele “Are you there” si “Flying” ambele de pe albumul A Natural Disaster au fost cantate. Yeeeeeey!!! Totusi oricat as incerca sa reproduc atmosfera, niciodata nu am sa reusesc. Nu stiu cat de mult vor vorbi pozele de la sine , dar pot sa va spun ca a fost o seara pe cinste. Dupa ce concertul a luat sfarsit, ne-am indreptat spre cealalta sala ca sa savuram o gura de bere si sa cumparam un poster cu Anathema. Apoi ne-am indreptat inapoi spre sala ca sa putem lua autografe si sa stam de vorba cu componentii trupei Anathema. Dupa cum am mentionat mai devreme Daniel nu a luat parte, asa ca am vorbit decat cu doi dintre ei. Amandoi au fost foarte prietenosi si foarte bucurosi sa stea de vorba cu noi. Vincent ne-a marturisit ca din toate tarile pe care le-a vizitat a admirat Romania pentru ca oamenii de aici invata engleza , citez:”to get out of this shit”. Se pare ca le-a placut publicul aici din moment ce au promis ca o sa vina si de la anu’. David Wesling ne-a impartasit un mic secret legat de violoncele: “The most important thing about the cellos is scale.” So keep that in mind ladies and gents. Hah si desigur ca i-am dat lui Smith sa ii dea o scrisoare lui Daniel de la mine.:D Desigur ca a fost absolut inevitabil si am varsat o bere pe mine si pe Pot si pe inca o persoana. Inevitabil. Desigur, doar sunt the lil Scientist.:D Acum stau in fata computerului, mor de somn, maine meditatii si desigur ca o inebunesc pe ThePot sa imi dea pozele. Daca ati fost la concert stiti despre ce vorbesc. Pana atunci…sa traim pana la anu’ si sa ii asteptam dinnow pe cei de la Anathema cu sufletul la gura.

Cheers!

Graff

Mare parte din timpul nostru e mâncat de şcoală, somn şi calculator, aşa-i? Sadly, my friends, aşa-i. Iată însă că unul din scriitori Arteens, Radu, mai are şi câteva pasiuni on the side: graffiti-ul, blues-ul şi cântatul la muzicuţa. Câteva exemple:

Pletozen Story

Cel mai probabil sunt foarte enervanta pentru prieteni sa vreau sa merg in locuri unde sunt pletosi sau sa-mi impartasesc entuziasmul cu ei, nu neaparat idolatrizandu-i pe cei in cauza, ci admirandu-le frumusetea. Yeap, asta e tot ce vreau: sa-mi limpezesc ochii.

Nu sunt o obsedata de care ar trebui sa le fie frica, sunt total inofensiva, daca ma holbez la vreo bunaciune pletoasa, sau, mai cu stil, sa ma prefac ca ma uit la ceva din apropierea lui si apoi putin la el, dar, in cazul cel mai rau, sa nu-mi pot lua privirea de la el, ei bine, nu inseamna ca o sa-l urmaresc si violez la coltul unui bloc.

Dar sa detaliez totul: nu-mi amintesc clar cum a inceput, dar dupa ce mi s-a pus pata pe intruchiparea rockerului pletos perfect, nu am putut da inapoi de la aceasta conceptie a frumusetii masculine.

Ei bine, unele tipe se bucura ca le suna prietenul ca le e dor de ele, insa eu ma bucur ca vad un pletos pe strada. Iar daca e o zona tipica pentru ei, ii numar chiar. Daca am vazut lucruri sau persoane dezgustatoare pe strada, leacul e o doza de bunaciune pletoasa.

In plus, la un moment dat mi-a venit idea sa incerc sa organizez o zi nationala a pletosilor! Ar fi interzis sa se tunda in ziua aceea si cea mai tare chestie, un concert unde vor putea bea cat ii tine, dar mai am nevoie de alte idei marfa.

Intr-un fel ma sperie pasiune aceasta, caci am vazut o imagine cu un pletos stand ca un toreador, iar eu sunt impotriva acestei traditii de a omora tauri pentru distractie, insa vazandu-l pe tip, am downloadat imediat imaginea. Uf, poate din cauza ca e si barbos...

Pana la urma, nebuna nu sunt, asta este doar o pasiune, asa cum alte tipe viseaza la actori sau cantareti, eu mi-am indreptat atentia asupra altei categori, tot, ca si ele, conform principiului din subconstient de a-ti placea de cineva de neatins. Doar ca pletosii sunt mai aproape decat actorii hollywoodeni, dar asta nu-i face mai vulnerabili oricum.

Si, ce naiba, caut doar frumusetea, desi, intr-adevar este superficiala, caci oamenii sunt interpretati dupa aparente, cei frumosi atat de puri si buni, cei mai nenorocosi rai, haini... insa nu pot spune ca discriminez, caci toti avem ambele extreme in noi, asadar nu vreau nimic mai mult de la oricine decat un chip zambitor.

Oamenii aproape ca niste animale

Specimene aparţinând rasei umane sunt peste tot în jurul meu şi în fiecare zi mi se confirmă ceea ce este evident pentru oricine observă cel puţin 10 secunde comportamentul uman. Oamenii sunt cel mai rău lucru care s-a întâmplat acestei planete şi, oricărei plantă, vieţuitoare sau moleculă ce au existat, există şi va exista aici.

Pentru un scurt timp poate oamenii au trăit în strânsă legătură cu natura dar nu a durat deloc mult până cand au început să descopere că există şi să încerce să controleze lumea. În momentul în care au început să se diferenţieze de animale şi au început să raţioneze, au început să se îndepărteze de destinul nobil care îl putea avea rasa umană. În acel moment omul s-a transformat într-o fiinţă care putea învăţa foarte multe despre moralitate de la trilobiţi. Toate atrocităţile umane au fost amplificate în momentul în care religia a devenit un motiv pentru a ucide. Dacă ar fi existat până în acel moment, conştiinţa umană ar fi putut dormi liniştită ştiind că a comis acele fapte în numele puterii supreme ce a ordonat să fie comise. Religa a devenit cea mai simplă scuză pentru luarea unei vieţi. Chiar şi aşa dacă nu ar fi existat religia, oamenii nu ar fi ezitat să facă ce ştiau cel mai bine. Se poate spune că au existat şi poate încă există exemple de oameni curajoşi care puşi faţă în faţă cu anumite situaţii s-au comportat în mod lăudabil fără a se gândi la sine. Aceştia însă ori nu ştiau pentru ce luptă cu adevărat ori chiar aveau pentru cine să lupte, ceea ce a fost şi este foarte rar. Oamenii au luptat tot timpul pentru dragostea lor cea mai mare, persoana care o vedeau în oglindă. În numele propriei persone s-au comis cele mai dezgustătoare şi înjositoare fapte de care nici cea mai fioroasă fiară nu ar fi în stare. Omul simte în sinea sa o dorinţă arzătoare de răni fiinte mai slabe decât el. S-au comis atrocităţi împotriva oricărei şi fiecărei fiinte. Dacă nu le răneşte atunci caută modalităţi de a le controla de a-şi bate joc de ele şi de a le face să se rănească singure. Nimic ce omul a creat ce a fost frumos din orice punct de vedere nu prezintă o scuză pentru existenţa rasei umane. Nici o persoană care a ajuns într-o poziţie din care ar fi putut să ajute cu adevărat pe cei mai slabi a căutat doar să îi transforme în sclavi şi să îi stoarcă de umanitate. Suntem singurele fiinte care rănesc din placere, care omoară pentru distracţie, care se “apăra” fără a fi ameninţate, care atacă fără un scop anume, care vor mai mult fără a avea nevoie. Oamenii nu rănesc doar alţi oameni evident, este mai uşor să rănească animalele, uneori este şi mai distractiv pentru unii. Dacă ţi se par dezgustătoare insectele de exemplu ar trebui să observi ce face un om când este singur. Nu te vei mai uita la un căcat la fel niciodată. Bani, sex, putere şi droguri, acestea sunt lucrurile pentru care oamenii se înjosesc. Aceste lucruri fiind omniprezente exemplele de scârbe umane sunt la fel de comune. Singurul motiv însă din care cineva ucide este faptul că ştie că este o risipă de celule care consuma aer în fiecare zi fără un motiv pentru care trăieşte. Oamenii sunt cei mai eficienţi paraziţi care nu au nici cea mai mică simpatie pentru semenii lor. De la atom la câini nu a există vreo fiinţă cu mai puţine motive de existenţa pe această planetă. Nu există nimic prea nesimţit, prea urât, prea scârbos, prea hidos sau oribil ce oamenii nu au făcut şi fac în continuare fără pic de “umanitate”, adică plini de umanitate pentru că dacă îl face pe un om om, îi spui că un gunoi şi o infecţie sunt capabile de fapte mai măreţe decât el.

Îmi este scarba să mă uit la cea mai mare parte a umanităţii şi să văd ce unii consideră că ne deosebesc de maimuţe. În momentele în care scursură rasei umane este cea mai evidenaa mulţumesc singurei descoperiri umane folositoare, ignoranţa.

Surreal

Eu am o fire destul de explozivă. Sunt persoană aia colerica de la tine din clasă/casă/masă care când dispreţuieşte umanitatea, când e hiperactivă şi-şi adoră viaţa. Păcat că în ultimul timp se disperetuieste în mod special pe ea. But enough about me, let’s talk about me! Heh. Ideea e că.. atunci când scriu ceva public îmi expun partea mai vioaie şi o păstrez la naftalină pe cea deprimată, într-un caieţel în care scriu odată la 5-6 luni. Aşa rar pentru că fiecare însemnare să fie complet paralelă cu cea de dinainte, mai interesant aşa. Chestia este, că articolul de luna asta o să conste într-una din însemnările mele, puţin adaptată, tocmai pentru că for once, s-au inversat rolurile:

“Azi am o zi sureala. J Superb de sureala şi de ireală pe care mâine e posibil să o reneg. E o zi însoţită de epifaniile şi revelaţiile silvane de rigoare şi culmea e că, nu fac nimic deosebit, ci fac curat. O să aibe sens puţin mai târziu.

Am dormit bine azi(până la 2 pm, recunosc), am mâncat bine şi am vorbit cu Sorin( fratele-n.r.). Tot bine. Acum sunt singură fac curat prin casă. Mă simt aşa de bine. Atât de bine azi, că am avut rarul impuls să iau caietul ăsta în braţe iarăşi.


E Ziua Educaţiei, 5 iunie, aşadar e zi liberă. Parcă e şi Ziua Mediului, nu? It would explain the sudden extreme cleanliness outburst. Am tălpile transpirate în papucii mei de casă şi pantalonii scurţi de blugi nu mă stânjenesc. Am părul prins într-un coc vraişte şi sunt fără de tuş negru, făcută pisicuţă. Cu toate astea, mă simt mai pisicuţă decât m-am simţit în multă, multă vreme. Efectiv nu ştiu ce e cu mine azi. Visez la palate din India şi ciuperci şi curry, la mersul fără complexe pe stradă în fustă, la înregistrarea unor melodii cu climax de aplauze şi Cuba Libre, la un poster de mărimea unui bloc American cu o ilustraţie haioasă pe el, o ilustraţie de-a mea. Azi mai visez la o repriză de dans spasmatic de la atâta muzică în vene şi la plastiline pictate cu sclipici şi aţe. Simt miros de socată şi n-am mai mirosit niciodată ceva mai dulce.
Bănuiesc că.. Pardon, ŞTIU sigur că toată lumea are cel puţin o zi printre miile de zile mizerabile şi prăfuite când îi vine să cadă în genunchi şi să plângă de fericire că există. Că are şansa asta abstractă să evolueze. Că are atâtea poteci în faţa ei sau a lui, ba pavate cu marmură, ba crăpate de la soare şi făcute din lut, indiferent. E o chestie care o poţi descrie numai sub formă de film, dacă se poate, camera să plutească lin printre sinapsele tale şi-ale mele. Deşi, tre’ să recunosc, câteva pelicule m-au făcut să-mi dau palme şi să ţip la lume pe stradă că sunt frumoşi. Nu vezi? Când eşti fericit oamenii trişti te iau drept nebun. Asta explică destule, come to think of it. Oh, Gandhi, you old nut!

Hai că deja încep să sun ca o hipioată întârziată sau un desen animat răsuflat. Hei, poate sunt! Păcat că doar o zi din o mie. Să continui cu surealismul totuşi J : nu cred că o să-mi mai tai părul vreodată, îmi place prea mult cum se simte când mă gâdilă pe spate; aseară am visat că eram în curtea liceului, doar într-o pereche de şosete şi un lănţişor de la un prieten. Văzându-mă la modul cel mai nud, am început să zburd şi să fug bucuroasă pe acolo, realizând ce trebuia să fac asta demult. OK, recunosc, apoi am început să visez că depăşisem deadline-ul la un proiect şi îmi rodeam intens unghiile, dar totuşi, the iniţial insanity counted.



În zile ca asta, feel good days, nu pot să mă pricep pe mine, nici în trecut, nici în viitor, decât în present. Sensul vieţii mele e să-mi ordonez cărţile citite separate de cele necitite acum. În schimb, îi pricep pe ceilalţi azi. Astăzi pot să le iert toate stangaciile din trecut şi le pot înţelege zâmbetele. Tabieturile şi ciudăţeniile lor îmi devin subiecte de doctorat, dacă în alte zile prefer să dau cu ‘greşit!’-uri, ‘ce pana mea, frate’-urî şi topoare de genul ăsta, azi nu. O zi din o mie îmi piere angoasa şi dezamăgirea, pentru că acum, experimentez cliseica primă zi din restul vieţii mele.

Mary Jane, eat your bloody heart out, ţi-am găsit substituent în Ziua Educaţiei, of all days. Vine vara domne, asta e rezumatul. Serotonină, serotonină, come to mamaaa! Hehe.“

Love

De multe ori crezi ca stii cum este tipul de care te indragostesti,dar adevarul e ca nu ai cum sa il cunosti sau sa il “ghicesti” cum zic unele fete,asa de repede.

De aceea m-am gandit ca luna asta ,articolul meu sa va prezinte tipurile de baieti de care te poti indragosti…si cateva tips-uri …

You know how you sometimes feel the urge to kiss someone you never met? That’s The Crush.

Te poti indragosti de un tip pe care il vezi des dar in timp poti realiza ca nu este deloc cum il credeai tu. Dragostea cu un tip ca asta este doar la inceput si e acea dragoste cu fluturi si vise…dar este ca un basm…adica ireala.

Deci nu te implica pana nu esti absolut sigura ca este potrivit pentru tine.

Best friends : cand esti best friends cu un baiat de multe ori poate evolua intr-o relatie de lunga durata si foarte stabila. Asta pentru ca va cunoasteti foarte bine.

Dupa parerea mea e cea mai buna relatie, relatia care incepe prin a fi prieten cu celalalt. Cu alte cuvinte, nu cred in prietenia dintre un baiat si o fata. J

The jerk :

el este tipul acela care ii considera pe toti loseri, spune ca te suna, dar nu o face … are si parti bune : te face sa razi, iti face complimente si fiindca nu se lasa dominat prea usor, te atrage.

Dar nu ai cum sa ai relatie mai lunga cu un astfel de baiat… so if you only want to have fun …go for him …

The long-distance relationship

:

Sa ai un iubit la distanta este un bun exercitiu de independenta, de fidelitate si de gelozie. Daca sunteti soulmates, se va gasi o solutie in final pentru a fi mai aproape.

Daca nu, neeeext :D

Tipul timid

El poate fi oricare din cei de mai sus , dar de multe ori se dovedeste a fi cel mai indraznet …dupa ce se obisnuieste cu tine aka se indragosteste de tine. :P …

Desi nu se expune si nu se lauda, tipul timid poate fi si increzut…dar de multe ori are si de ce deoarece este si destept spre deosebire de smecherasii care se dau mari cu ce nu au.

Deci daca dai de un tip timid si cute my advice e sa look beyond the covers and you may find a great love story. J

Va urez o vacanta placuta ;)) … si aveti grija cu cine va cuplati vara asta

Xoxo,

TheHeart

Nostalgie

Copilăria…Mi-am adus aminte de acele vremuri cand grija nu era pe primul plan, cand nu ştiam ce înseamnă suferinţa, cand credeam că voi fi mereu mică, în lumea mea, a păpuşilor, a cărţilor de colorat, a basmelor şi a cântecelor de adormit copii, că voi trăi mulţi, mulţi ani. Dar iată că m-am înşelat, timpul a trecut, a zburat aşa de repede şi parcă regret că nu mai sunt fetiţa aceea mică şi naivă ce se ascundea după fusta mamei atunci când îi era frică.

Multe momente frumoase mi-au rămas în minte şi îmi doresc să le mai repet şi să dau timpul înapoi, să aştept cu nerăbdare începutul desenelor animate de pe Cartoon Network , să o rog pe bunica sa-mi mai pună “Albă ca zăpada şi cei 7 pitici” pe video, că, deeh…, aşa era atunci, “pe vremea noastră”, să fiu înconjurată de dragoste şi să sparg bibelourile bunicii mele, să o pun pe mama să-mi împletească părul, să plâng atunci când nu primeam ceea ce doream, să fiu răsfăţată, că în fond asta era pe primul plan.

Când am păşit pentru prima oară pe iarbă… ce caraghioasă am fost… mi-a fost frică… Eram la munte, la bunici şi stăteam pentru prima dată pe iarbă…nu ştiam ce sunt firele alea verzi ce mi se încolăceau în jurul degetelor de la picioare…mai aveam putin şî plângeam de frică…Dar a trecut şi păşesc cu încredere acum, păşesc spre viitor, dar se pare că prea repede. Parcă ieri începusem clasa I: mama îmi călcase uniforma, îmi pregătisem cu atenţie ghiozdănelul şi îmi făcusem pantofii şi pornisem spre un nou început, ce avea să-mi aducă şi “eşece”, dar de cele mai multe ori “succesuri”. Înaintam cu timiditate printre rândurile de copii, curioasă să aflu cine va fi prima mea învăţătoare, dacă va fi o doamnă în vârstă, cu o înfăţişare înspăimântătoare, cu nasul cârn şi un neg dezgustător în vârful nasului sau poate o doamnă în floarea vârstei, cam pe la 30 de ani. Se pare că aşteptările mele nu s-au adeverit, pentru că nu era nici bătrână rău de tot, nici urâtă şi nici tânără. Eram cam dezamăgită, căci învăţătoarea se aştepta să ştim să citim chiar de la acea vârstă şi… mulţi ştiau. Mă simţeam prost într-adevăr, chiar dacă eram mică, dar ştiam să apreciez ce e bine şi ce e rău, eram mai matură decăt ceilalţi.

Ce-mi mai plăcea atunci? Hmmm… Ah…da…sigur… Eram copilul cel mai răsfăţat, chiar dacă eram mai mare decât fratimiu. Pot spune că am fost un copil gelos, nu-mi plăcea când nu mi se acorda atenţie, când părinţii mei mă lăsau la o parte pentru fratimiu. Cu timpul am încercat să mai las de la mine şi să fiu mai darnică, să scap de acel defect şi să mă înţeleg bine cu el…Sunt mândră că am un frate, sunt mândră că am pe cineva cu care pot cânta la chitară, cu care să pot glumi, să mă plimb cu bicicleta şi poate să ne mai şi bătem un pic, să ne tragem de păr, că aşa se întâmplă între fraţi.

Acum că am crescut şi privesc cu nerăbdare vechile fotografii alb-negru cu mine alături de părinţii mei, încerc să mă abţin să nu plâng, dar…o lacrimă îmi străbate obrazul, o şterg şi continui…Ce bine era când eram copil! Ce plăcut era când simţeam dragostea părinţilor! Şi ce al naibii de bine mă simţeam când făceam năzbâtii! Nu vă grăbiţi să creşteţi, căci aveţi multe de pierdut! Şi visaţi cu ochii deschişi, căci nu faceţi rău nimănui!

“Copilărie” plăcută oamenilor mari…

Boredom go away!

~The Pot

Am ascultat, mi-a plăcut

Haggard. Ştiu, ştiu, au venit în Bucureşti, chiar au cântat de două ori, însă acum mă enervez că nu am fost şi eu… Trupă symphonic folk medieval metal ceva în genul *giggle*

Am vizionat, mi-a plăcut

Nu sunt cu filmele, so n-am mai văzut niciunul în ultima perioadă.

Am citit, ne-am delectat

Oh, yeah :D „The Strange Case Of Dr. Jekyll and Mr. Hyde” de Robert Louis Stevenson. Genial! Cu siguranţă aţi auzit de carte, şi ştiţi subiectul, însă CHIAR vă recomand să citiţi cartea. Pure gothic literature *love*

Hrana pentru mouse

Vând un pont. http://srv.diacritice.com/ cu asta schimbăm noi diacriticele pe blog.

~SnoWhite:

Am ascultat, mi-a plăcut:

Babyshambles – Carry on up the morning

Am vizionat, m-a impresionat:

Untraceable

Am citit, m-am delectate:

Crăciunul lui Poirot – Agatha Christie

Hrană pentru mouse:

www.idiomag.com

~TheScientist:

Ascultat:
Coldplay - Viiva la Vida and Death to all his friends-Dragi fani Coldplay, trupa s-a reintors cu un nou album absolut genial. V-am recomandat albumul. Este genial. Lost? Va va crea dependenta cu siguranta.

Vizionat:
Sex and the City - Yes, that's right. The movie. Este absolut genial. L-am vazut ieri. Am ras cu lacrimi.

Citit:
Micul Vampir - heh, o carte unica, o mica serie care va va distra. V-o recomand cu caldura

Internet:
www.ebijou.ro - fashion up yourself:))(only girls, azi ma simt feminista)

~Punkass

Am ascultat ,mi-a placut :

Jack Conte- Yeah, Yeah, Yeah

Artist nou, cu un sound cu totul altfel. Asta e una din melodiile lui mai comerciale, daca pot sa zic asa, desi nu cred ca prea pot, all his stuff rocks my socks. Check’it!

www.myspace.com/jackconte

Am vizionat , m-a impresionat :

The Tracey Fragments- Film cu Ellen Page(Juno) in rolul principal, motiv pentru care l-am si luat sa-l vizionez. Realizarea e captivanta, obositoare si apoi iar incredibil de captivanta. Filmarea nu a durat mai mult de 14 zile, dar editarea ‘fragmentelor’ mintii lui Tracey a durat considerabil mai mult J It’s quite a ride, visually, conceptually. You’ll see.

Am citit, m-am delectat :

Am citit si m-am delectate cu mai mutle chestii this month, dar ce mi-a ramas cel mai viu in minte is this:

“Dude, where’s my country?”- Michael Moore// adevarul despre 9/11.

And this: http://www.asofterworld.com/stories.html ~ Short stories that will leave you dumbstruck by their sheer weirdness. De regula citesc si ascult lucruri cat mai dubioase. Trust my gut. :P

Hrana pt mouse :

http://www.violentacres.com/ ~ Angry chick from the U.S., that knows what she’s talking about. If only we were all as angry as her, things would start changing, fast.

Nr.4(mai)

Articol special

Dorim sa va anuntam ca urmatorul numar va veti bucura de un articol special. TheScientist & ThePot vor face un reportaj special despre Anathema. Poze in exclusivitate de la concert.
See ya next month!

~Arteens

Art yourself!

Trimite o poza (portret preferabil) cu tine la unul dintre mail-urile redactiei noastre. Ideal ar fi sa incluzi si cateva detalii pe scurt despre tine (ce-ti place, ce asculti, ce te face in general sa ticai, ceva specific tie), poate or sa fie si ele incorporate cumva in desen.

redactie.arteens@gmail.com

redactie.arteens@yahoo.com

In urma unei selectii, in fiecare luna vom avea un portret realizat de catre PunKaSS.
Cine stie? Poate maine tu vei aparea in revista noastra. :)
Te asteptam!

Anunt: se cauta scriitor clandestin!

Se caută scriitor clandestin pentru următorul număr. Scriitor clandestin înseamnă că nu ai nevoie de un pseudonim, nu ţi se va afişa numele dacă nu vrei şi vei putea să îţi publici un articol într-un din numerele noastre.

Pentru a fi un scriitor clandestin trebuie doar să îţi trimti lucrarea alături de o poză (care să fie separată nu inclusă în articol care crezi tu că se potriveşte articolului) la una din adresele de mail:

redactie.arteens@gmail.com

redactie.arteens@yahoo.com

Mulţumim anticipat că ţi-ai bătut capu’ pentru noi!

Nu-metal

Intenţionam ca acest articol să fi fost unul foooaaaarteee negativist, pentru că pur şi simplu m-am săturat de toate comentariile anumitor persoane, dar Ireene mi-a zis că mai bine nu (are dreptate...). Oricum nu voiam să enervez de la bunul început al acestui număr, so o să fiu cuminte :P

Nu-metalul este un gen muzical apărut în 1994, datorită albumului formaţiei KoЯn – album cu acelaşi nume. Acesta a fost adorat şi devorat de către fani, dar şi de către critici (încă este, de fapt). Iar de atunci, Korn a tot scos albume. Unii zic că primele 2 sunt cele mai bune, alţii că doar primu, alţii cred că au fost o formaţie până în 2002, alţii că nu mai sunt ce erau după Unplugged-ul din 2007 (mie, una, mi-a plăcut la nebunie! Melodia cu Robert Smith este genială!...), iar altora le plac absolut tot.

De la formaţia aceasta (apropo, Jonathan Davis, solistul trupei a declarat: „We've spawned a lot of clones, but let me explain… Well, I hate the nu metal term. We have always just been a band that rocks. We didn't like when people called us a metal band, we are just Korn. People just use these terms when they cannot describe something, but nu metal… when so many bands started making music that sounded like us, that is when nu metal was born. We don't have anything to do with it for real, I feel. I wouldn't wanna call Red Hot Chili Peppers a funk band, and we are not metal or nu metal, we are Korn. [Nu metal] is just a term that doesn't mean anything.” – pe scurt, Korn este doar Korn) a plecat totul. Cea mai cunoscută Limp Bizkit, apoi Adema (fratele vitreg al lui Davis a cântat în primii ani în trupă asta), Mudayne, Disturbed, Deftones şi alţii.

Acum, au fost multe certuri. Cele mai multe sunt de la metalisti, care cred că muzica lor este cea mai bună, iar nu-metalul este… lăsat în urmă, să mă exprim frumos… (încerc Ireene!) Ba că nu-metalul nici nu ar trebui să aibă cuvântul „metal” în componenţa deoarece NU ESTE METAL! Ba că cei care ascult acest gen de muzică (şi ca să fie lucrurile şi mai frumoase, s-au mai luat şi de metalcore...) sunt mallcore. Acest cuvânt este o ironie, venind de la Mall şi core, puştii din USA care merg prin mall-uri şi îşi cumpără tricouri cu Korn, SlipKnoT, Limp Bizkit... Că nu sunt solo-uri de chitară, că muzică nu exprimă blah blah blah... De fapt, cred că sunt foarte enervaţi deoarece nu-metalul este o combinaţie între metal şi hip-hop... Nu contează că Munky cântă la o Ibaneza cu 7 corzi, numit K-7, modelul 2007 fiind semnătura lui, că Fieldy, basistul, cântă la o Ibaneza cu 5 corzi, K-5, tot semnătura lui, că acesta din urmă cântă în mod obişnuit în A, D, G, C, F şi o face într-un mod foarte ciudat şi original...

Am fost înjurată destul cred, şi acum ca să închei frumoooos de tot, videoclipul „One” al lor, cover după Metallica. Îi puteţi vedea pe Hetfield, pe Ulrich, pe Hammett şi pe Trujillo pe acolo... (faţa lui Lars e prea tare :D)

Art yourself picture

Cum am promis, portrerul unei persoane.
She's Mym!

Rusty and her Magnifying Glass

Fum de tigara

“Well she wants to be a singer in the band maybe I'll give the girl a hand and a microphone looks like she's all alone….”…Se aprinsese radioul şi, deci, era timpul să se trezească…Începea o altă zi pentru ea, pentru Lola, o fată obişnuită, ce avea ţeluri mari în viaţă şi multe vise.

Era o fată draguţă, cu părul castaniu şi moale, de multe ori ţinut într-un simplu coc. Ochii ei verzi spre albaştrii îi ofereau o frumuseţe rară, îi puteai simţi inocenţa şi puritatea doar privindu-i. Parcă te cufundai într-o lume a amabilităţii, o lume specială, o lume vrăjită, oferită de ea.

Îşi adunase puterile şi se sculă din pat. Se îndrepta spre baie, când o voce caldă îi spusese „Bună dimineaţa, fata mea!”. Îi răspunse şi apoi intră în baie. Se privi în oglindă: avea părul încurcat şi machiajul pe faţă. A dat cu peria o dată prin păr şi aruncă un pumn de apă rece peste faţă. Simţi o uşurare... Ajunse în bucătărie, se uită prin jur şi observă că mama ei îi pregătise micul-dejun. Îşi bău cu multă grijă cana de cappucino cu frişcă şi apoi îşi servi sandvişul. Era foarte concentrată la ziua ce va urma: avea vreo două proiecte de prezentat, unul la istorie, altul la chimie, avea test la psihologie şi apoi urma o oră de relaxare. Bine, aşa credea ea, dar şi acolo avea nevoie de concentrare, dar măcar făcea din plăcere. Avea oră de chitară.

Îi plăcea. În doar 7 luni de zile ajunsese la o performanţă incredibilă. Învăţase foarte repede şi dorea să afle mai multe. Avea încredere în forţele proprii,iar chitara îi schimbase viaţa. Cânta pentru că dorea, pentru că vroia să facă ceva folositor în viaţa ei, pentru că vroia să-şi amuze prietenele, făcându-le câte o”serenadă”.

Îşi pregăti ghiozdanul, îşi luă pantalonii din dulap, o bluză şi hotărî să-şi schimbe puţin coafura, că devenise prea monotonă. Îşi dădu cu puţin verde la ochi, un pic de parfum pe gât şi gata. Îşi trase skateshoesii în picioare, îşi luă hanoracu, ghiozdanul, căştile şi închise uşa în spatele ei. Ajunse în staţia lui 311. Avea impresia că toată lumea se uita la ea, probabil din cauza adidaşilor, pentru că avea un şiret d-un fel şi altul d-un fel. Dar nu dădu importanţă, îşi puse căştile în urechi, căută CityFm-u şi se mai uită o dată dacă vine maşina. După 7 minute de aşteptare, într-un final, soseşte autobuzul. Babele se îngrămădeau care mai de care să ocupe un loc pe scaun, alţii încercau să-şi composteze biletele, să-şi valideze cardurile, printre care şi Lola. Îşi scoase cardul din buzunarul ghiozdanului, „Beep” şi-şi reluă locul . Era fericită că fratele ei îi imprumutase telefonul. Nu mai suporta să audă vocile babelor şi moşnegilor, care discută despre tineri, despre politică, unii despre nesimţirea celor de vârsta Lolei care nu oferă locul celor mai în vârstă, alţii pur şi simplu îşi văd de drumul lor, nu dorea să mai audă vreun manelist care avea telefounl dat la maxim şi care credea că e cel mai tare din parcare, dar parcarea era goală. Mă rog... Când asculta muzică, simţea că e o persoană diferită, visa cu ochii deschişi la ziua când va avea un prieten, când va avea pe cineva alături, să-l ţină de mână, să-i ofere toată dragostea ei, să meargă la un film, să mănânce o îngheţată de ciocolată, să asculte Coldplay şi Travis împreună, să meargă la un stand-up comedy în Deko Cafe, să meargă la munte, să se bată cu zăpadă, să-l încânte cu o melodie la chitară, să se plimbe pe Magheru, să bea o ciocolată caldă în Lucky13, să încerce cu el prima ei ţigară.

Dar toate astea erau vise, nu ştia când se vor împlini...Se spulberau, dispăreau ca fumul de ţigară. Speranţele ei mureau. Era puţin cam timidă, dar se putea schimba. Nu putea privi în ochi niciun băiat, căci se înroşea. Şi era aşa de frumoasă când era roşie în obraji ca o căpşună, iar buzele ei poate erau la fel de dulci.

Urma staţia Şcoala Iancului şi trebuia să coboare.

„Coborâţi la prima?”

„Da!”

„Mulţumesc!”

Ajunse la uşa din faţă, maşina se opri şi un băiat chipeş o întrebă dacă doreşte să-i ducă ghiozdanul. Rămăsese uimită şi apoi făcură cunoştinţă. Era băiatul pe care ea îl aşteptase. Îl chema Alexandru şi era fumător. Îi ceru o ţigară şi şi-o aprinse cu neîndemânare. Nu ştia...era prima dată...era emoţionată, luată prin surprindere, nu se aştepta ca acea zi să fie cu totul şi cu totul specială. Trase în piept şi se înecă...

„Lola...te simţi bine?”

„M-am înecat!”făcându-i semn să-i dea o palmă peste spate.”Mulţumesc!”

„M-am speriat...Mai bine nu-ţi mai dădeam!”

„Hai mă..că nu s-a întămplat nimic grav... Doar un fum...De mult timp vroiam să încerc..Noroc cu tine! Hehehehehehe”..şi îi făcu cu ochiul...

„Hai să te duc la şcoală. Vrei?”

„Desigur! Auzi ce întrebare...Normal!”

Ajunseră la liceu, iar în faţa porţii el îi dădu un sărut pe buze. Lola simţi un fior ce-i străbătu stomacul şi o lacrimă de bucurie îi căzu pe obraz.

„Foarte gustoase!” spuse Alexandru zâmbind...

„E din cauza rujului... e de piersici...”îi şopti ea.

„Ne vedem diseară?”

„Da...vii să mă iei?”

„La ce oră?”

„La 5.”

„Te aştept pe bancă.”

„Ok...” şi îl mai sărută încă o dată...

„Pa...”

„Pa...”

Ziua ei înflorise ca un boboc de trandafir şi era fericită.

Julia Margaret Cameron

La varsta de 48 de ani, Julia Margaret Cameron (1815-1879) a primit o camera foto de la fiica si fiul ei vitreg drept cadou de nastere. Nimeni, nici ea ori familia ei nu ar fi prezis ca asa avea sa inceapa una dintre cele mai renumite cariere artistice, ca avea sa fie printre cei mai importanti pionieri si inovatori. Folosind lentilele soft-focus si efectele de lumina specifice ei, ramane cunoscuta pentru portretele sale unice a domnilor faimosi si pentru romanticele imagini alegorice a femeilor.

Inainte de a se marita, a calatorit in Franta pentru a invata. De vreme ce educatia oferita nu era de forma a celei oferite barbatilor celor vremuri, pe ea a ajutat-o sa devina o cunoscatoare a lumii artelor si a scrisorilor. Prima ei dragoste a fost literatura. Pe langa traduceri de texte din germana, a scris si poezie si fictiune.

Cameron se distingea din randul surorilor ei prin generozitatea netarmuita, entuziasmul mistuitor, si mai tarziu, talentul artistic.

Cameron apartinea unei familii de frumuseti ilustre si era considerata ratusca cea urata printre surorile sale. De exemplu, fiecarei dintre ele ii era atribuita o porecla. Surorilor ei li se pusesera nume sinonime cu “frumusete”. Porecla Juliei era “talent”. Asta a insuflat in ea obsesia frumusetii ideale.

Auto-portret

In fotografiile sale, Cameron urmarea sa capteze frumusetea. A scris “tanjeam sa retin toata frumusetea care mi se infatisa si pe masura timpului dorinta a fost satisfacuta”.

In decurs de un an, Cameron a devenit membru al Societatii Fotografice din Londra si Scotia.

Cameron se dovedea uneori obsedata de noua sa ocupatie, modelele sezand pentru nenumarate expuneri in lumina orbitoare cat ea se ocupa laborios de fiecare fotografie.

Rezultatele erau, de fapt, neconventionale in intimitatea si in particularitatea lor vizuala a blur-ului folosit atat prin expuneri lungi in care subiectul se misca, cat si prin a lasa intentionat lentilele defocalizate. Asta a determinat unii contemporani sa se planga sau chiar sa-i ridiculizeze munca, dar ea a fost printre cei mai prolifici si avansati amatori ai vremii. Pe langa soft focus, a fost o deschizatoare de drumuri si in privinta close-up-urilor si a manipularii in camera obscura a negativelor, in plus, fiind un punct cheie in stabilirea portretului fotografic ca o forma legitima de arta.

Creatia fotografica a Juliei se imparte in doua categorii: portrete incadrate de aproape si alegorii ilustrate bazate pe opere religioase sau literare. In special in operele alegorice, se observa clar ca influenta decisiva consta in curentul Pre-Rafaelit, cu lumina soft, priviri departate si (limp poses).

Cameron a devenit o prietena apropiata a multor oameni faimosi ai vremii sale. In 1864 a devenit o fotografa amatoare inflacarata, cerand staruitor sederi lungi ilustrilor ei prieteni. Urmarea sa ilumineze persoana in interior si celebrele sale portrete, incluzandu-le pe cele ale lui Robert Browning, Thomas Carlyle, Charles Darwin, Sir John Herschel, Henry Longfellow, Tennyson, Anthony Trollope si G. F. Watts sunt remarcabil de spontane.

A creat imagini aproape in marime naturala a acelor capete faimoase, deseori folosind un fundal total intunecat si purtand vesmante inchise la culoare. Controland lumina atent dintr-o parte determina obtinerea de rezultate mai puternice si relevante.

Fotografiile cu femei sunt mai putin dramatice. Desi a fotografiat si doamne celebre - Marianne North si Marie Spartali (pictorite), fiica lui Thackeray Anne si poeta Christina Rossetti - majoritatea erau rude sau prietene, alese datorita frumusetii lor pre-rafaelitene. Doua dintre favoritele ei erau slujnice – Mary Hillier (frecvent vazuta ca Madonna) si Mary Ryan, o cersetoare irlandeza pe care a angajat-o partial macar, datorita frumusestii ei.

Cameron a trecut de la close-up-urile extreme, a descoperit fereastra studioului ei sau a iesit in natura pentru a crea studii mai dragute. Cariera ei fotografica a fost scurta (aproximativ 12 ani) si s-a ivit tarziu in viata sa. Munca ei a avut un enorm impact in dezvoltarea fotografiei moderne, mai ales portretele ei in de-aproape taiate, care mai sunt si azi mimate.

Julia Jackson, vara Juliei, favoritul subiect, si mama a autoarei Virginia Woolf

Trandafirii rosii si albi de Julia Margaret Cameron

“Astept”

Ellen Terry