Deplasarea de acasã la şcoalã e o adevãratã torturã ce o îndur cu stoicism şi demnitate… pânã când o sã-mi vinã sã vomit de-a dreptul!
Mã îndrept spre locul comun de plecare a cutiei de sardine.
Fosilele deja încep sã-mi rãneascã retina şi neuronii… dar îmi mai este atrasã atenţia de cãtre trafic.
Urc în maşinãrie. Mã stabilesc într-un colţ al meu şi mã uit speriatã şi dezgustatã în jur.
De ce cutia se mişcã faţã de pãmânt dar nu şi pe mine faţã de coşmar?
Expiraţii îţi atrag privirea când cauţi un loc liber. Am încetat sã îmi mai perturb vederea cu hoiturile care parcã se simt stând pe nişte tronuri, însã ei sunt mici şi foarte ridicoli, cu feţele rigide, încruntate şi cu o staturã foarte impunãtoare!
Oricum, este absolut teribil sã vãd în jur numai bãtrâni cu feţele scofâlcite, ridate, cu pãrul unsuros şi ca nişte paie.
Cum ajung unii pãrinţi sã-şi lase progeniturile cu pãmântul uscat, cel primordial, dar totuşi cãutaţi în dicţionar cuvântul “evoluţie”!
Cel mai rãu e sã nu fi putut ocupa loc la fereastrã şi sã trebuiascã sã-i privesc… parcã vãd un val de fum ce se ridicã de la capul meu cãtre cer; sunt sufletele sãracelor celule vizuale…
Şi asta e doar introducerea. Dacã povestea se prelungeşte, ajung la cuprins. E foarte tare sã-mi imaginez cã îi secţionez pe mijloc, cu exceptia faptului cã se vede stratul de grãsime… parcã o şi vãd, galben-portocalie, prelingându-se, mirosind criminal!
Când se deplaseazã, scheletul mişcându-se mã iritã ca nişte cuţite frecându-se! O simfonie a nimicirii sãnãtãţii mintale…
Iar restul acestei manifestãri a naturii e ca o gelatinã legãnându-se…
Îndeajuns am pãtruns la… miezul problemei… Revenind la aparenţe, hainele lor, vechi, mirosind tipic, cu bonusuri de mãtreaţã pe guler şi pe spate mã fac sã-mi pierd minţile…
Dacã şi nasul îmi e asaltat de respiraţii cadaverice, nu doar cã mã ia ameţeala ca în cazurile obişnuite, însã persoana care se va îndrepta în fugã spre uşã, ţinându-se de gurã, apoi bãtând cu pumnii în uşã cerând libertatea şi vomitând voi fi eu!
Voi ajunge sã nu mai merg spre şcoalã cu mijlocul de transport în comun ci cu maşina de la 9. Nasol e cã având cãmaşã de forţã nu o sã pot fuma şi nimeni nu o sã se apropie de o maniacã cu ochii roşii şi spume la gurã cerând o ţigarã.
~Degringolada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu