Bla bla… Bla bla bla… Right.. N-am nici cea mai vagă idee de introducere... Pentru această aberaţie scoasă dintr-un loc foarte ascuns al circumvolutiunilor mele. Aş putea scrie despre orice... Orice-mi vine mie în cap la ora asta, despre timp, ce-am făcut la şcoală, stres, ce materii am mâine, cât de tare îmi detest profii... Şi tot aşa... Vedeţi? Deja am făcut un mic brainstorming... Dar unele probabil vi se păr plictisitoare, şi deja intuiti tâmpeniile pe care le-aş turna comentând temele astea, unele aparent interminabile...
Sau probabil că nici nu v-ar păsa... Deja tot auzim mai des vehiculându-se termeni gen “ don’t know, don’t care” şi alte expresii cu sens peiorativ... Şi atot-“inteligenţa” cu care “ţi se ia freză” atunci când încerci să discuţi ceva serios cu un vreun specimen acneic şi plictisit de viaţă... Toate cliche-urile pe care le vedeţi zilnic, stereotipurile, mutrele, figurile şi subiectele inepuizabile cu care îşi toacă timpul adolescenţii în general. Probabil am sunat ca vreo profesoară de modă veche, sau ca părinţii voştri când vă spun că staţi prea mult pe mess... Şi ştiţi prea multe ''emoate'' pe dinafară ( :) )
Dar astea sunt detalii... În universul adolescentilor nimic nu e “prea puţin important” atâta timp cât ţine de fericire temporară... Şi relationeaza strict cu latura emoţională. Yup... Şi am spus... ”latură emoţională” emo, emo kids, emoo... Insigne, machiaj, plete pe ochi, geantă de postaş, carouri, dungi, culori turbate, freze macelarite cu ciobul etc etc etc... Toate fac parte dintr-un set “foaaarte original” (nooot) al indivizilor cu atitudine sictirită, plicitisita, orice răspuns pe care îl dau conţine vreo ironie cu tentă pesimistă... Până aici toată lumea ştie despre ce vorbesc şi majoritatea sunt ostracizaţi de ceilalţi indivizi cu care sunt forţaţi să interacţioneze câteva ore pe zi... Împotrivă voinţei lor.. Şi asta... Pur şi simplu... Ei plâng pentru că... Nimeni nu le poate înţelege sensibilitatea... Şi trăirile interioare... Pentru că “life sucks”... Well that’s too bad, folks... Iar chestiile la care se gândesc ei că sunt de “neînţeles”... Ei bine, tzeapa! sunt deja arhi-cunoscute: probleme cu părinţii... (riiight, toată lumea are) neeext “, şcoală... (oh rămâi la...? that’ too bad... poate ar fi cazul să înveţi), probleme cu prietenul ( la ce? probabil că el e la fel de sensibil ...gândeşte-te de 2 ori ...răneşti pe cineva atât de fragil.. :-< ) Astea fiind doar linii ... Problemele pe care le au aceste specimene... Plictisite şi satule de viaţă... Bineînţeles soluţia pentru rezolvarea lor: cuţitul de bucătărie, cutia de păştile... Un martiric în spatele wc-ului sărind de la etajul 10. 1% din cazuri care cele înşirate sunt chiar puse în aplicare exemplare brave cu multe doage...
În final, fiecare trebuie să găsească o metodă prin care să atragă atenţia... Credeţi sau nu, dar fiecare are nevoie să fie ascultat la vârstele astea... Cercurile de prieteni, atitudinile montate studiate în faţa oglinzii, crizele de identitate ( de nervi)... Practic, în timp ce toate aceste atitudini evoluează... Specimenul cel mic creşte.. Face o personalitate, un cerc de prieteni stabil (nu), poate să-şi ia propriile decizii-îşi poate forma o opinie în funcţie de convingerile/interesele pe care le are. Le numim procese normale, dar privite din punctul lor de vedere... Uneori stârnesc empatie, căci problemele par că nu au ieşire... Dar nu disperaţi, oameni buni! Acneea trece, hormonu’ la fel, ca şi bazdacii de pe creier... În loc să staţi în fatza compului postând poze deprimante pe hi5... Mai bine descoperi zeci de milioane de alte lucruri interesante pe lumea de care să vă bucuraţi. :)
Little Marmot
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu